Elena Udrea a demisionat din PDL și merge la Mișcarea Populară. Democrat-liberalii îi pregăteau EXCLUDEREA sâmbătă

Elena Udrea a demisionat din PDL și merge la Mișcarea Populară. Democrat-liberalii îi pregăteau EXCLUDEREA sâmbătă
Publicat: 30/01/2014, 19:27
Actualizat: 07/07/2016, 14:28

În fața unei excluderi iminente pregătite de conducerea PDL pentru sâmbătă, Elena Udrea a demisionat din partidul condus de Vasile Blaga și s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară(PMP). Într-o conferință de presă susținută alături de președintele PMP, Eugen Tomac, Elena Udrea și-a anunțat decizia luată azi și i-a acuzat pe foștii săi colegi că s-au „dezis de Traian Băsescu”, iar conducerea democrat-liberalilor face afaceri cu PSD.

După avertismentele din ultima perioadă, în cursul dimineții de joi conducerea PDL a decis că excluderea din partid a Elenei Udrea este singura soluție pentru a tranșa disputa internă susținută de fostul ministru, decizia urmând a fi formalizată sâmbătă într-o ședință a liderilor democrați-liberali, au declarat pentru gândul surse din partid. Elena Udrea a fost invitată să-și prezinte punctul de vedere în fața colegilor săi. În momentul în care a fost invitată de secretarul general al PDL să participe la întâlnirea de sâmbătă, Elena Udrea a refuzat, răspunzând că a demisionat din partid, susțin aceleași surse.

Ulterior, PDL a explicat, printr-un comunicat de presă, că s-a încercat un dialog cu Udrea, însă aceasta l-a refuzat.

„Doamna deputat Elena Udrea a fost invitată la ședința BPN al PDL de sâmbătă, 1 februarie, în temeiul articolului 29 din Statutul PDL, încă din dimineața zilei de 30 ianuarie, pentru a explica pozițiile sale publice la adresa deciziilor luate în cadrul partidului. Doamna deputat Elena Udrea a refuzat invitația iar ulterior și-a anunțat demisia din PDL. Partidul Democrat Liberal nu poate decât lua act de demisia doamnei Udrea și de refuzul acesteia de a avea o discuție deschisă cu conducerea partidului din care a făcut parte”, se arată în comunicatul PDL.

Picătura care a umplut paharul pedeliștilor au reprezentat-o declarațiile pe care Elena Udrea le-a făcut într-o emisiune televizată după ce înregistrarea oficială a Partidului Mișcarea Populară. Fostul ministru a susținut că partidul pregătit pentru Traian Băsescu după plecarea de la Cotroceni va scădea semnificativ scorul electoral al PDL. Mai mult, Udrea nu a exclus tranșant o plecare a sa la PMP pe care l-a calificat drept o „voce puternică” a opoziției și a sugerat că mulți pedeliști sunt interesați de acest proiect

„Mulți din PDL vor să fie într-un proiect care să fie o adevarată opoziție la PSD, care să poată da președintele României în 2014, care să continue viziunea lui Traian Băsescu”, a spus Udrea.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, președintele PDL, Vasile Blaga, a susținut la GÂNDUL LIVE că măsura excluderii din partid a Elenei Udrea este una dintre variantele luate în calcul de democrat-liberali.

„Ar trebui să decidă, mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid. Poate să rămână în partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm statutul. Nu e o amenințare, e o constatare. Dacă are alte opțiuni poate să le materializeze în altă zonă politică, nu e nicio reținere. (…) Este posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere. Nu vreau să se ajungă până acolo, dar o suspendare din partid riscă dacă continuă în stilul ăsta pentru că noi credem că sunt atașați valorilor PDL cei care se luptă cu USL, nu în fiecare zi fac observații partidului”, a declarat președintele PDL, Vasile Blaga.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska